Posts Tagged ‘nebuni’

Puștanii din ziua de azi

Written by Leytto. Posted in Life, Local, Personal

IMG_3834De când trăiesc nu am văzut copii mai retardați ca acum, mă refer la cei de 7-10 ani. Frate, zici că au daci în ei, nu îi poți controla. Eram în trecere pe la Casa de Cultură și acolo e biroul unde se fac dosarele pentru ajutorul de încălzire, voiau trei femei să intre, nu puteau că era ușa încuiată. Doamna care face curățenie acolo stătea la ușă și o închidea să nu îi scape pe dracii ăia să intre să se joace pe acolo, urlau ca disperații, făceau grevă și ce mai țipau ei pe acolo. Până la urmă s-au strecurat în interior, abia că i-a scos cineva afară, apoi stăteau afară ca găinile alea  la poartă. Fraților, noi nu eram așa :| , copiii din ziua de azi zici că sunt retardați, sunt în stare să îți dea cu ceva în cap. Au un tupeu așa jegos, se iau cu toți în gură și înjură de toate organele pe care nici nu le-au văzut (sau poate pe internet :-? ). Copiii din poză, alți draci împielițați, cel cu scaunul în mână voia să îl lase pe șinele de tren să vadă ce se întâmplă. E grav!!! PS: Nici cei puțin mai mari nu sunt departe de ei.

Jackass 3D

Written by Leytto. Posted in Fun, Movie

imageApare Jackass în format 3D =)) , cei mai demenți oameni de pe lumea asta.

Cum vă dați și voi seama, apare pe 15 octombrie 2010.

Click aici pentru trailer!

Primul iPad spart

Written by Leytto. Posted in Fun, Internet, Stiri

Niște băieți nebuni și cu bani s-au gândit să încerce cât de rezistent poate fi noul gadget de la Apple

Câteva informații pe scurt despre acest gadgent incredibil de la Apple.

image

image  Este o tabletă cu TouchScreen© subțire, cu dimensiuni de 242,8 mm x 189,7 mm.

image Are un display destul de mare (9,7 inch) cu un aspect 4:3.

image Este dotat cu un procesor de 1 GHz.

image Capacitatea de stocare este de 16, 32 sau 64 GB.

image Are Wi-Fi, 3G, ieșire Audio Jack 3,5mm.

image Autonomia este de aproape 10 ore.

image Sistemul de operare este cel de pe iPhone OS 3,2.image

image Prețurile sunt: 

Cam scump, dar te lasă :O

Citiți mai mult pe:

image